Tăcerea părintelui Teodot

În vremuri de mare tulburare a neamului nostru, duhovnicii și preoții cu har au ținut trează flacăra ortoxiei și au transformat-o în armura care a înconjurat sufletul acestui neam, atât de mult încercat! Au suferit în închisori, au fost bătuți, torturați, uciși, dar au rezistat tuturor acestor atrocități și au continuat lucrarea harică pentru care au fost unși drept soldați ai Lui Hristos!

Nici în vremurile noastre nu stau foarte bine preoții și monahii cu adevărat dedicați Lui Hristos, pentru că societatea este bolnavă, infestată de fel de fel de rătăciri, ridicate la rang de libertăți! Cu un tineret slab, manipulabil și foarte mult îndoctrinat spre cruzime și desfrâu! Puțini dintre ei care aleg să urmeze o cale normală, se retrag în ei înșiși, fiind respinși de marea gloată a globaliștilor și milenialilor!

De aceea, se întâmplă să dispară, la un moment dat, un preot, un monah, un ieromonah și să nu mai auzim mare lucru despre el! Este și cazul părintelui Teodot, care a fost alungat de la mănăstirea Petru Vodă, în ciuda faptului că este unul dintre ucenicii părintelui Iustin Pârvu, că este un om de-o blândețe și bunătate rar întâlnite și un mărturisitor al Lui Hristos!

Părintele n-a încetat să vorbească cu credincioșii și dialoghează cu ei pe pagina dumisale de blog, prin cuvinte ziditoare! Să nu slăbim în credință zilele acestea, și să-i căutăm pe acești oameni de folos! Dumnezeu să aibă milă de noi toți!

https://monahulteodot.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.